Mânăstirea-cetate, ctitorită de Vlad Țepeș în anul 1461, pe insula din mijlocul mlaștinilor Neajlovului, devenită unul dintre cele mai importante ansambluri monastice ale Țării Românești, este locul unde trupul lipsit de cap al domnitorului și-a găsit, în cele din urmă, odihna.
Pagini de istorie în zidurile seculare
”… să fie hotarul (mănăstirii) până unde se împreuna cu balta Comanei, drept în iezerul Câlniței”. Acesta este locul ales de Vlad Țepeș ca să ridice locașul Domnului și, totodată, bastion de apărare a țării, așa cum se arată într-un hrisov emis de cancelaria voievodului la 27 septembrie 1461.
Ucis, în decembrie 1476, pe drumul de la București la Giurgiu, în locul numit ”La Fântâna cu nuc”,
Vlad Țepeș a fost adus la cea mai apropiată mănăstire, la Comana, pentru ca trupul său, al cărui cap fusese trimis de dușmani la înalta Poartă, să fie înmormântat. Cu timpul, biserica a căzut în ruină, dar nu în uitare. La 1855, boierul Radu Șerban din Coiani a început zidirea altei biserici, cu hramul Sfântului Nicolae, pe amplasamentul celei vechi, ale cărei ziduri, deși ruinate, erau încă puncte de reper.