Roșia Montană – un loc în care istoria se luptă acum cu tehnologia secolului XXI pentru supraviețuire. Ironia soartei face ca această zonă să fie în același timp și foarte bogată și săracă. Oamenii din Roșia Montană stau în sărăcie, dar totuși pe un munte de aur Roșia Montană, sau în latină Alburnus Maior, este o localitate minieră din Munții Apuseni, județul Alba, Transilvania. Este situată în Valea Roșiei, străbătută de râul cu acela și nume, Roșia. De unde atât roșu? Denumirea comunei provine de la faptul că râul este bogat în minerale, în special fier, ceea ce dă culoarea roșiatică. Însă aceste denumiri nu cuprind numai legende frumoase ci au și o parte mai puțin fericită: culoarea roșie se datorează și mineritului excesiv care durează de nu mai puțin de două mii de ani! Localitatea este cunoscută încă dinaintea cuceririi Daciei, amintită de Herodot, Pliniu, Titus Liviu și este una din cele mai vechi zone cu tradiție în exploatarea metalelor prețioase din Europa, fiind înființată de către romani în timpul domniei lui Traian ca oraș minier cu coloniști din Iliria. Cunoscută sub numele de Alburnus Maior, primul document în care s-a specificat acest nume este o tablă din ceară ce datează din anul 131. Roșia Montană este o regiune care a aflat toate durerile românilor, trăind intens fiecare filă de istorie: în anul 1784 casele exploratorilor au fost distruse de către revoluționarii lui Cloșca, (cel care s-a născut în satul Cărpiniș ce aparține de Roșia). În timpul revoluției din 1848, Avram Iancu l-a avut aici pe Simion Balint, unul din cei mai devotați revoluționari. Aici s-a născut Iulia Faliciu, soția lui B.P. Hașdeu și mama poetei Iulia Hașdeu. Tot aici, în ruinele acestei zone foarte bogate dar totuși marcate de tragedie, arheologii au descoperit locuințe, morminte, galerii miniere, unelte pentru minerit, multe inscripții în limba greacă și latină și 25 de table de ceară. Multe din aceste descoperiri arheologice pot fi văzute în Muzeul Mineritului din Roșia Montană.
