Stravechea tara a zimbrilor s-a schimbat mult de pe vremea lui Stefan cel Mare. Codrii seculari s-au împutinat, iar falnicele animale ce erau odinioara simbolul Moldovei nu mai stapânesc libere acest tinut. Dar istoria a ramas scrisa în pietrele cetatilor, în zidurile mânastirilor ai în inimile oamenilor. Urmasii lui Creanga si ai lui Sadoveanu spun si astazi povesti din vechime, despre fapte de arme, fapte de viata, fapte de vitejie. Legendele s-au tesut de-a lungul secolelor si-si trec cu migala si straduinta tesatura magica, în continuare, prin timp.
Lasând în urma tarmul Marii Negre si intrând pe poarta Moldovei, calcam pe un pamânt greu încercat de istorie, un tinut al legendelor si al faptelor de vitejie – tara lui Stefan cel Mare. S-au risipit Chilia, si Poarta Alba, si Orhei, si Hotinul, si atâtea locuri unde s-au risipit, dar nu în zadar, vietile atâtor viteji. Au ramas însa Suceava si cetatea Neamtului, si chiar Putna cea de loc întru vesnicie. Si au ramas legendele despre vremuri si oameni. Legendele Moldovei. Legendele lui Stefan cel Mare si ale celor împreuna cu care a scris istoria adevarata a tarii. Cei pe ale caror oase ”s-a asezat si sta tot pamântul Moldovei ca pe umerii unor uriasi!”.
