Tag Archives: suflet

LA CASA EMILIA POPA

AM DESCOPERIT „INGREDIENTUL SECRET“: SUFLETUL

Deşi mâinile Emiliei Popa robotesc fără încetare, când guşti din mâncărurile ei îţi dai seama că, de fapt, au fost făcute cu sufletul. E un om bun şi asta se vede de cum o priveşti în ochi. Şi se bucură atunci când adună de pe mese farfurii goale şi vede oameni încântaţi după ce au gustat din bucatele sale.

Povestea Emiliei Popa şi a preparatelor sale cărora li s-a dus vestea în toată România a început tot în 2017, când a pus şi ea umărul la proiectul „Mic dejun la Margina“.

Producător local, tanti Emilia a pus pe picioare, împreună cu familia sa, la începutul acestui an, un punct gastronomic local, care a devenit, în scurt timp, emblematic pentru judeţul Timiş. Ea se ocupă cu gătitul, ajutată de fiica ei, iar ginerele şi nepoţii întreţin întreaga gospodărie.

Are oaspeţi nu doar din judeţul Timiş sau din ţară, ci şi din străinătate. I-au trecut pragul şi s-au bucurat de măiestria sa culinară turişti veniţi din Germania, Austria, Cehia, Italia, Grecia şi chiar din Statele Unite ale Americii.

La Punctul Gastronomic Local din Coşteiu de Sus, Emilia Popa găteşte cu ingrediente provenite, în cea mai mare parte, din propria gospodărie. Ce nu produce acasă, cumpără de la alţi producători local, cum ar fi brânza de oaie, care provine de la Stâna „La Fântână“, din Margina.