Categorii
Turism

MURFATLAR – SANCTUARUL VINURILOR ROMÂNEȘTI

Când mi s-a sugerat să scriu despre podgoria Murfatlar m-am simțit onorat. Cine nu viseză să scrie despre Murfatlar!?

Însă când am început să caut cuvintele potrivite, mi-am seama că sarcina este mult prea dificilă. Specificitatea podgoriei Murfatlar ca și a calității vinurilor obținute aici depășesc posibilitățile reale de descriere. Dunărea și Marea, Soarele șI Pământul, Soiurile și Oamenii, alcătuiesc un tot unitar al cărui produs – VINUL – este greu de prezentat. Aici și poezia se pleacă în fața acestei licori. Oenologi, somelieri, oameni de litere, ar trebui să se gândească la noi termeni științifici și la noi metafore pentru a exprima mai bine în scris ceea ce natura și omul făuresc la Murfatlar. De la poetul Ovidiu și până în zilele noastre s-au scris nenumărate rânduri despre această podgorie, iar oamenii de artă au prezentat în operele lor vinurile obținute aici.

Categorii
Turism

UN COPAC UITAT DE TIMP – ”STEJARUL DE 1000 DE ANI”

La aproximativ 95 km de București, mai exact la 10 km de Târgoviște pe partea dreaptă a șoselei care leaga vechea Cetate de Scaun de Câmpulung Muscel, se află drumul către un adevărat monument al naturii. De la șoseaua principal până la locul unde este situate se ajunge străbătând 2,5 km pe un drum forestier. Încă necunoscut publicului larg, copacul este știut de oamenii din satele învecinate sub numele de ”Stejarul de 1000 de ani” din valea Tisei. Am făcut acest drum după o noapte ploioasă. Mașina ne-a fost pusă la grea încercare. Am găsit totuși Stejarul milenar și l-am măsurat atent. Din priviri și cu ruleta.  Pentru a ajunge la Stejarul de 1000 de ani se poate urca direct cu mașina pe al doilea drum la dreapta după intrarea în satul Ungureni. O mașină de teren sau una cu o gardă mai mare la sol este mai indicată. Se urmează drumul forestier principal. Noi am întrebat oamenii locului, din când în când, iar aceștia ne-au explicat în detaliu. Ca indicii ni sa spus că trebuie să trecem pe lângă un mic parc petrolier și apoi pe lângă o aglomerare de conducte, ambele aflate pe partea dreaptă a drumului.

Categorii
Turism

APELE SUBTERANE ALE DOBROGEI

Deși cuprinsă între cele mai mari întinderi de apă din România, Fluviul Dunărea și Marea Neagră, Dobrogea este de fapt un ținut semiarid. Meteorologii ne spun că într-un an aici cad cam 370 mm de precipitații, adică jumătate din media pe țară. Colbul și ciulinii țepoși sunt stăpâni, iar fără irigații agricultura ar fi doar cu puțin mai prosperă decât în Sahel. Apă este, însă, destulă în Dobrogea, doar că ea nu vine din cer, ci din pământ. Vara, când vacanța împătrește populația litoralului, problema apei ar putea deveni acută, căci marea, cât e de mare, nu-i bună nici la baie nici la bucătărie. și totuși, nimeni nu se plânge de sete: ogoarele sunt înverzite, robinetele funcționează, piscinele sunt pline. Căci apă este destulă în Dobrogea. Forajele care se înșiră între Constanța și Medgidia, altele la Eforie și Neptun, altele la Albești, lîngă Mangalia scot la nevoie din adâncul carstificat al Dobrogei de Sud cam 10.000 de litri pe secundă. Deci numai într-o oră cam cât un tren cu 3.600 de vagoane-cisternă. Fără a mai pune la socoteală apele care ies la suprafață de bună-voie, prin izvoare naturale.

Categorii
Turism

OAMENII CARE SIMT MAREA SUB PICIOARE

Barca pescărească cea mai mare, mai frumoasă și mai veche din Mangalia spintecă valurile negre. Este puțin peste ora patru dimineața și ieșim în larg. Aerul este rece și tăios. Razele de soare încep să iasă timide dintre norii parcă mai aproape de noi. Omul care trage sforile este proprietarul bărcii, nea Ion. Trage sforile la propriu, pentru că la bărcile pescărești așa se cârmește: cu două sfori. „Să avem noroc! Să ne ajute Dumnezeu!“, se aude o voce. Mai există câtiva proprietari de bărci pescărești din Mangalia trăiesc doar de pe urma peștelui pe care îl prind. „încă se mai poate trăi din pescuit“, spune Mihai, fiul lui nea Ion, pescar vrednic și el. „S-a transmis microbul, nu am ce să fac“, spune Mihai cu o voce plină de admiratie pentru ceeea ce a moștenit.

Categorii
Istorie

O POARTA SPRE EUROPA, CALE SPRE LUMEA MARILOR

Pământ ! Cu aceste cuvinte salutau lupii de mare vederea portului Constanța, care este de fapt o pagină din istoria lumii. Timp de sute de ani, corăbii din cele mai variate, cu oameni din întreaga lume au poposit în anticul port Tomis, actualul port Constanța. Portul, locul unde apa îmbrătișează uscatul, mângâindu-i tandru malurile, a trecut prin invazii, războaie, a fost martor la despărțiri, regăsiri, tragedii și victorii. Și-a schimbat, la „cererea istoriei“, numele, s-a numit Tomis, apoi Kustendge – pentru că așa au vrut turcii, apoi a încercat, încet-încet, să întoarcă, asemeni lumii, file și capitole întregi de istorie. Corăbiilor au început să le cadă pânzele și să le crească inimi mai tari, de foc și cărbuni iar mărfurile au început să reprezinte dovada vie că lumea e mai mare, mai modernă și mai nerăbdătoare. Vântul a fost înlocuit de aburi, aburii de combustibil, de electricitate și alte metode care scurtează și micșorează călătoriile. Acum, corăbiile sunt nave uriașe, care au reușit să transforme anii în luni și lunile în săptămâni sau zile.

Categorii
Turism

FENOMENUL VAMA VECHE – 2 MAI

Dacă vrei să fiți mai aproape de natură, să mai auziti sunete de chitară și să vă petreceți nopțile pe plajă, lângă focurile de tabără sau terase cu stuf, trebuie să ajungeți la 2 Mai și Vama Veche. Odată junși aici vă veți molipsi. Veți deveni altfel de turiști. Veți înțelege cum e să fii liber, să scapi de orașul care te înnebunește, puțin câte puțin, în fiecare zi.

2 Mai și Vama Veche sunt două dintre cele mai „șic“ locuri de petrecere a vacanței, izolarea, sălbăticia și noncomformismul atrăgând anual foarte mulți tineri. Aflată în apropiere de Mangalia, la numai 12 km, Vama Veche este de ani buni un loc extrem de căutat datorită atmosferei de nonconformism, a ideii de întoarcere în natură, departe de poluare, de orice fel, și a prețurilor relativ scăzute la cazare și masă.

Categorii
Istorie

,,PERLA LITORALULUI ROMÂNESC”

Marea e la doi pași de Constanța. Vara, când soarele pârjolește, nimic nu se compară cu o baie în apele fără sfârșit. Dacă Mamaia e perla coroanei, Vama Veche și 2 Mai sunt fetele rebele ale Litoralului românesc. Situata la nord de Constanța, între Marea Neagră și Lacul Siutghiol, stațiunea Mamaia supranumită ,,Perla litoralului românesc” a fost inaugurată în 1906, cu ocazia finalizării lucrărilor de construcție a primului stabiliment balnear, fiind cea mai mare stațiune de pe litoralul românesc. În prezent, stațiunea numără peste 60 de hoteluri. Ceea ce caracterizează Mamaia este plaja întinsă pe o distanță de 8 km, cu o lățime de aproape 100 de metri. Un loc pitoresc îl reprezintă Satul de Vacanță, original prin faptul că reunește tradițiile românești din toate cele 40 de județe ale țării.Pe lacul Siutghiol, în apropierea stațiunii Mamaia, se găsește „Insula Ovidiu“, locul unde se spune că s-ar afla mormântul poetului exilat. Cazinoul este un simbol al orașului de la malul mării.

Categorii
Istorie

LEAGANUL CRESTINATATII ROMANESTI, UN LOC PENTRU FIECARE RELIGIE

Pământurile pline de colb și lipsite de apă au fost alese de către unul dintre Apostolii Mântuitorului pentru a răspândi Cuvântul lui Iisus Hristos printre geto-daci. Sfântul Andrei este cel care a săvârșit acum 2000 de ani, primul botez, aici, pe pământ românesc. El a sădit în Dobrogea prima sămânță a creștinismului. Dar județul Constanța nu este numai legănul creștinării românilor, el este și un mozaic de religii.

Pentru a ajunge la mare, avem două posibilități. Dacă ne grăbim, vom goni pe autostradă până la Constanța și mai departe. Dar dacă nimeni nu ne mână de la spate, putem alege drumul cu farmec dobrogean care șerpuiește printre coline costelive de calcar și sate cu case din piatră și acoperișuri de trestie, printre turme de capre și cotigi trase de măgăruși. După ce traversăm Dunărea cu bacul pe la Călărași șoseaua ne conduce mai întâi la Mănăstirea Dervent. Dominând dealurile încărcate de vii și luncile verzi ale Fluviului, Derventul a devenit în ultimii ani un loc de pelerinaj cunoscut pentru ceremonialul de exorcizare pe care călugării de aici îl practică, se spune, cu mult succes.

Categorii
Istorie

DOUA MILENII DE ISTORIE, POEZIE, COMERȚ ȘI CREDINȚĂ

Istoria orașului – port Tomis se pierde în negura timpului. A fost distrus de mai multe ori, dar a fost refăcut de fiecare data datorită importanței sale. Tomis este și locul în care poetul Ovidiu a fost exilat. Se spune că împăratul Agustus l-a trimis aici, la mii de kilometrii de casă, pentru că, suferind, poetul, să-și scoată din suflet ”Tristele și Ponticele”.

Așezata cam la mijlocul țărmului de vest al Mării Negre, Constanța, anticul Tomis, și-a afirmat menirea de port maritim șI puls viu de viață românească în aceasta parte a Europei, dincolo de vicisitudinile istorice atât de numeroase. Vechimea acestei așezări șI atribuțiile sale specifice, marcate puternic prin vremi, cu toate încercările dramatice prin care a trecut, îi conferă o aură distinctă în istoria orașelor țării. Cele mai vechi urme de viețuire umană, din îndelunga perioadă a pietrei cioplite, paleoliticul, au fost descoperite în nordul orașului, la Mamaia-Sat și la „Peninsula“.

Categorii
Turism

LA OGLINZI SANATATEA IESE DIN PIATRA

La trei kilometri de orașul lui Ion Creangă, departe de poluarea și zumzetul orașelor, la o altitudine de 480 m, la marginea unor păduri de brazi și foioase, sănătatea iese din pământ. Apele minerale de la Oglinzi, știute cândva de vechea Europă, fac minuni șI acum. Înconjurată de multe obiective turistice, stațiunea balneoclimaterică de la Oglinzi poate fi un popas ideal pentru călătorul stresat de era computerului Apele minerale de la Oglinzi au fost analizate chimic, prima oară în 1856, de către Theodor Steinner. Omul de știință a vrut să le stabilescă eficiența terapeutică. În 1875 și 1888, Petru Poni, întemeitorul școlii românești de chimie, a făcut aici noi analize care au pus încă o dată în evidență calitățile de excepție ale apelor de la Oglinzi.